Katherine Mansfield

>> vineri, 4 decembrie 2009

Katherine Mansfield : “Moartea care mă apasă”




Jurnal (1910 – 1922)

Duminică, dimineaţa ! Şi încă o duminică … Plouă şi astăzi – e o ploaie sâcâitoare ce pare fără sfârşit, trenând de la o zi la alta. Terminând de scris, am coborât la cină; înghiţisem un strop de supă când bătrânul doctor, care stătea lângă mine, îmi spuse: ” Te rog, du-te imediat în pat ” … I-am urmat sfatul, docilă ca un mieluşel; am luat şi o cană cu lapte. A urmat o noapte de agonie. Când am crezut că s-a făcut dimineaţă am aprins o lumînare, să văd cât e ceasul; ei bine, era doar dousăprezece fără un sfert ! Acum ştiu bine ce înseamnă să rezişti tentaţiei de a lua un somnifer. Aveam pe noptieră, lângă pat, veronal. Uitarea – somnul adânc – atât de mult râvnită ! Totuşi nu l-am luat. M-am sculat şi m-am îmbrăcat …

22 Martie Am mers la Albert Hall cu B.C. Un concert prost şi plicticos. Cu toate astea, cred că mai bine mă simt printre cei care iubesc muzica decât printre alţii, se pare că aici e viaţa mea. Un violonist (foarte departe de mine) m-a salutat înclinând capul, părul îi crescuse ca şi lui G, imaginea asta mi-a sugerat gândurile de mai sus. Ar trebui să fiu în stare să scriu frumos despre aceşti oameni …

23 Martie Când rămân singură, mă simt oarecum deprimată. Dacă nu ar fi apărut J. în viaţa mea, aş fi trăit singură. Plouă, am răcit, şi focul nu mai arde. Afară vrăbiuţele ciripesc ca nişte puişori de găină. O, Doamne ! Sunetul ăsta îmi aminteşte de cu totul altceva ! Un soare cald, nişte mingi mici, galbene şi drăgălaşe, rostogolindu-se prin iarbă, şi Sheenan, care îmi întinde un pui micuţ înfăşurat cu o cârpă, să-l duc lîngă focul din bucătărie …

4 Aprilie (…) Dar niciodată nu am mai avut o zi aşa de îngrozitoare. Groaznic de însingurată. Se pare că numai ironia mi se potriveşte pentru scris. Cum încerc să descriu şi lucruri frumoase, totul se diluează în dulcegărie. Dar, în acelşi timp, mi-e frică să folosesc satira, şi uite aşa stiloul nu aşterne nimic pe hîrtie …

5 Aprilie Nicio altă pasăre nu stă în copac cu atâta semeţie ca porumbelul. El pare plasat acolo de Domnul însuşi. Cerul era de-un albastru mătăsos, cu pete albe, iar soarele strălucea printre frunze. Totuşi, copiii amărâţi şi gârboviţi mă fac să-l iubesc mai puţin pe Dumnezeu …

30 August Cred că mâine vom pleca la Cornwall. Mi-am recitit jurnalul. Spune-mi, există Dumnezeu ? Mă simt foarte bătrână în seara asta. Ah, ce bine-ar fi dacă aş avea pe cineva cu mine, care să mă iubească, să mă aline şi să-mi alunge gîndurile negre …

0 comentarii:


MusicPlaylistRingtones
Create a playlist at MixPod.com

  © Blogger templates Romantico by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP