M-ai învăţat…

cum să găsesc echilibru după nefericire

că scrisul, ca şi vorbitul, poate linişti durerile sufleteşti

să mă uit dincolo de salvări… la pomii din curtea spitalului

să nu ascult ELP… pentru că nu am vârsta

să citesc si să învăţ… ca să pot ajuta pe alţii ce nu ştiu

că până şi un zâmbet strâmb… poate ucide

că păpădie este totul… şi când o să-mi vină timpul … să mă destram la fel de frumos

că nu trebuie să-mi pun rimel

că nu trebuie să-mi impun a mă uita anume la cineva

că nu trebuie să pun ocheade în pahar de ochi

să nu gândesc în termen de zodii

că în virtualia unii au abiliatatea să se prezinte aşa cum nu-s… în realia este mult mai greu ‘’să joci “ ceea ce nu eşti

că ajungem la un prag în viaţă de la care înţelegem bine că nu este altceva mai de preţ decât sănătatea

că dacă locul fericirii este înca vacant , nu am nici un drept să nu ” ţin un ochi “ în observaţie pe acel scaun

să nu-l las singur pe Andrei , să fie mami lângă el tot timpul , dar nu cu băţul în mână, ci cu vorba bună şi uneori cu o renunţare şi o lacrimă, că deh se mai întâmplă şi aşa